Parcă totul se destramă, rând pe rând… şi rămân cu umbra mea, care aşteaptă noaptea să mă ţină în braţe… Dar braţele tale sunt reci, lacrimile uscate, sufletul gol… Aş vrea să-ţi dau lacrimile mele să umple golul din tine, să-ţi aşez inima mea în flăcări la picioare… Braţele mele să îţi mângâie trupul plin de răni, să vindece tot ce se vede… Sărutul meu să îţi liniştească sufletul, să îţi sorteze visele şi să te ferească de furtuni…

Haide cu mine pe aripi de vânt, să fugim departe, unde putem fii liberi. Ia-mă de mână şi ţine-mă bine, ţine-mă strâns… Şi nu-mi da niciodată drumul!